Scan barcode
epictetsocrate's review against another edition
3.0
ELIZEBITH FUGEA, cădea, se căţăra, fugea şi cădea iar. Frunzele proaspăt căzute şi povârnişul înclinat erau înşelătoare sub tălpile netede ale încălţărilor. Rugurile de mure despuiate de frunze şi stejarii piperniciţi se agăţau de ea, tăind şi rupând, înţepând-o de mii de ori pe faţă, pe mâini, pe gât. Fata alunecă încă o dată pe bolovănişul acoperit de frunze şi căzu, lovindu-şi genunchiul. Îngenunche, strângând piciorul la piept şi plângând fără glas. Să laşi lacrimile să curgă însemna să-ţi uşurezi durerea, a genunchiului cel puţin. Ce era în inima ei era altceva.
Bith era înaltă şi brună, zveltă şi gingaşă, cu părul curgând în valuri negre şi ochii aproape luminoşi. Purta un costum de culoare închisă, cu bluză şi pantaloni, iar pe deasupra, o pelerină albastru întunecat. În jurul taliei avea o centură lată, galbenă, care se potrivea de minune cu încălţările lucrate cu măiestrie. Catarama, ce avea forma unei feţe de diavol rânjind, şi o duzină de mici săculeţe arătau legătura ei cu lumea magiei.
Fata încerca să-şi ţină răsuflarea pentru a-şi asculta urmăritorii. Departe, în josul râpei, se puteau auzi vorbele de ocară ale oamenilor care înaintau prin tufărişul întunecat. Bith nu le ştia numărul, dar credea că erau destui ca să poată răscoli văgăuna fără să-i piardă urma. Privi către orizontul înceţoşat. Zilele erau tot mai scurte. Crengi solzoase ţeseau o pânză de păianjen ce dantela amurgul întunecat. Tufărişul era atât de des încât priveai ca printr-un coş de nuiele strâns împletit. Chiar când se târa pe pământ, crengile îi atingeau pielea delicată. Nu bănuise cât de des era tufărişul din văgăună. Ar fi trebuit s-o ştie, se mustră. Era o prostie să nu cunoască până la capăt defileul. Oare se deschidea într-o câmpie sau într-o pădure, ori se înfunda din nou într-un lăstăriş şi mai des? Ar fi trebuit s-o afle mai demult, nu acum când încerca să-şi salveze viaţa. Aceasta era lecţia pentru astăzi. Trăieşte şi învaţă, gândi cu amărăciune. Învaţă sau mori. Undeva mai jos, un om arunca un blestem. Inima îi tresări. Era încercuită. Îşi smulse picioarele din amorţeală şi înaintă cu greutate printre rugurile de mure.
Bith nu trăise destulă vreme în mica ei colibă dărăpănată ca să fi învăţat toate câte erau de învăţat. Să trăieşti singur însemna să faci o mulţime de lucruri. Să aduci apa, să supraveghezi focul, să controlezi capcanele pentru vulpi, să aduni rădăcini. Pentru asta, bărbaţii aveau neveste, iar cei înstăriţi, servitori. Trebuia să munceşti toată ziua doar pentru hrană şi un adăpost cald. Nu era timp de hoinăreală. Sau de citit, de studiat, ori pentru altă distracţie. Era multă vreme de când Bith nu mai făcuse ceva amuzant.
Trebuia să îndeplinească nevoile sau dorinţele ţăranilor care descoperiseră în ea o „vrăjitoare”. Mai multe dorinţe decât nevoi, dar ce putea să spună?
Bith era înaltă şi brună, zveltă şi gingaşă, cu părul curgând în valuri negre şi ochii aproape luminoşi. Purta un costum de culoare închisă, cu bluză şi pantaloni, iar pe deasupra, o pelerină albastru întunecat. În jurul taliei avea o centură lată, galbenă, care se potrivea de minune cu încălţările lucrate cu măiestrie. Catarama, ce avea forma unei feţe de diavol rânjind, şi o duzină de mici săculeţe arătau legătura ei cu lumea magiei.
Fata încerca să-şi ţină răsuflarea pentru a-şi asculta urmăritorii. Departe, în josul râpei, se puteau auzi vorbele de ocară ale oamenilor care înaintau prin tufărişul întunecat. Bith nu le ştia numărul, dar credea că erau destui ca să poată răscoli văgăuna fără să-i piardă urma. Privi către orizontul înceţoşat. Zilele erau tot mai scurte. Crengi solzoase ţeseau o pânză de păianjen ce dantela amurgul întunecat. Tufărişul era atât de des încât priveai ca printr-un coş de nuiele strâns împletit. Chiar când se târa pe pământ, crengile îi atingeau pielea delicată. Nu bănuise cât de des era tufărişul din văgăună. Ar fi trebuit s-o ştie, se mustră. Era o prostie să nu cunoască până la capăt defileul. Oare se deschidea într-o câmpie sau într-o pădure, ori se înfunda din nou într-un lăstăriş şi mai des? Ar fi trebuit s-o afle mai demult, nu acum când încerca să-şi salveze viaţa. Aceasta era lecţia pentru astăzi. Trăieşte şi învaţă, gândi cu amărăciune. Învaţă sau mori. Undeva mai jos, un om arunca un blestem. Inima îi tresări. Era încercuită. Îşi smulse picioarele din amorţeală şi înaintă cu greutate printre rugurile de mure.
Bith nu trăise destulă vreme în mica ei colibă dărăpănată ca să fi învăţat toate câte erau de învăţat. Să trăieşti singur însemna să faci o mulţime de lucruri. Să aduci apa, să supraveghezi focul, să controlezi capcanele pentru vulpi, să aduni rădăcini. Pentru asta, bărbaţii aveau neveste, iar cei înstăriţi, servitori. Trebuia să munceşti toată ziua doar pentru hrană şi un adăpost cald. Nu era timp de hoinăreală. Sau de citit, de studiat, ori pentru altă distracţie. Era multă vreme de când Bith nu mai făcuse ceva amuzant.
Trebuia să îndeplinească nevoile sau dorinţele ţăranilor care descoperiseră în ea o „vrăjitoare”. Mai multe dorinţe decât nevoi, dar ce putea să spună?
bookwyrmknits's review
4.0
These are fun books, but haven't really stood the test of time. I remember loving them when I first read them (in the 90's, I think) but when I re-read them a decade or so later they have certainly aged quite a bit. Still, they are enjoyable and fast reads.
This first book is one of the better ones in the series. Not sure if that's due to the author or the fact that it's the first one and gets to set everything up. Still, I'd be more likely to re-read this one than most of the others.
This first book is one of the better ones in the series. Not sure if that's due to the author or the fact that it's the first one and gets to set everything up. Still, I'd be more likely to re-read this one than most of the others.
More...