epictetsocrate's review
2.0
În ultima zi de cursuri, profesorul Eugeniu Bârlea, unul dintre cei mai cunoscuţi chirurgi din ţară, invitase în laboratorul său personal câţiva dintre cei mai buni studenţi, care, în scurtă vreme, urmau să devină medici.
Dacă până atunci, la cursuri, Bârlea nu depăşise prea mult latura pur practică, acum, spre uimirea studenţilor, le arătă o sală de operaţii-laborator de chirurgie experimentală, cu aparate deosebit de ciudate. Unele le atraseră atenţia, căci le erau necunoscute chiar şi celor mai buni practicieni. La întrebările lor, puse bineînţeles în şoaptă, unul dintre asistenţi le răspunse că sunt construite după indicaţiile profesorului – şi că lui Bârlea nu-i place să se discute despre propriile-i realizări.
Ca niciodată, în expunerea caldă şi plină de pasiune a profesorului, se simţea în ziua aceea o oarecare nerăbdare sau, mai bine zis, o ascunsă nervozitate. Când intrară într-o încăpere alăturată, toţi putură observa cum Bârlea de-abia îşi stăpâneşte un rictus care-i strâmba obrazul.
— Dragii mei colegi, rosti el cu vocea scăzută, aci vă rog să vă îmbrăcaţi în halate sterile. Le găsiţi în casoletele de lângă perete!
Operaţia aceasta dură aproape o jumătate de oră. După ce supraveghe ca toţi să-si pună halatul, masca şi calota sterilă, Bârlea îi invită într-un nou laborator – cu totul deosebit din toate punctele de vedere de celelalte pe care le văzuseră până atunci. Era sala organelor menţinute vii, prin perfuzie.
— Tinereţe fără bătrâneţe şi viaţă fără de moarte” glumi Bârlea. Aci putem studia în stare vitală, ce e drept numai „in vitro”, ţesuturi simple unicelulare, ţesuturi complexe şi organe întregi. Datorită modului în care sunt întreţinute, ele duc o viaţă obişnuită şi-si păstrează toate calităţile fiziologice, asemenea celor ale organelor din stare normală. Dacă am fi poeţi.
Deodată se opri. Se aflau cu toţii în faţa unei nişe, unde, în vase speciale, pulsau ritmic şi regulat câteva inimi.
Dacă până atunci, la cursuri, Bârlea nu depăşise prea mult latura pur practică, acum, spre uimirea studenţilor, le arătă o sală de operaţii-laborator de chirurgie experimentală, cu aparate deosebit de ciudate. Unele le atraseră atenţia, căci le erau necunoscute chiar şi celor mai buni practicieni. La întrebările lor, puse bineînţeles în şoaptă, unul dintre asistenţi le răspunse că sunt construite după indicaţiile profesorului – şi că lui Bârlea nu-i place să se discute despre propriile-i realizări.
Ca niciodată, în expunerea caldă şi plină de pasiune a profesorului, se simţea în ziua aceea o oarecare nerăbdare sau, mai bine zis, o ascunsă nervozitate. Când intrară într-o încăpere alăturată, toţi putură observa cum Bârlea de-abia îşi stăpâneşte un rictus care-i strâmba obrazul.
— Dragii mei colegi, rosti el cu vocea scăzută, aci vă rog să vă îmbrăcaţi în halate sterile. Le găsiţi în casoletele de lângă perete!
Operaţia aceasta dură aproape o jumătate de oră. După ce supraveghe ca toţi să-si pună halatul, masca şi calota sterilă, Bârlea îi invită într-un nou laborator – cu totul deosebit din toate punctele de vedere de celelalte pe care le văzuseră până atunci. Era sala organelor menţinute vii, prin perfuzie.
— Tinereţe fără bătrâneţe şi viaţă fără de moarte” glumi Bârlea. Aci putem studia în stare vitală, ce e drept numai „in vitro”, ţesuturi simple unicelulare, ţesuturi complexe şi organe întregi. Datorită modului în care sunt întreţinute, ele duc o viaţă obişnuită şi-si păstrează toate calităţile fiziologice, asemenea celor ale organelor din stare normală. Dacă am fi poeţi.
Deodată se opri. Se aflau cu toţii în faţa unei nişe, unde, în vase speciale, pulsau ritmic şi regulat câteva inimi.
More...