Scan barcode
mada21's review
5.0
O carte superba de la un capăt la altul. Un eveniment ce nu trebuie șters din istorie. Un personaj intrigant ce își dorește cu orice preț sa dezgroape trecutul. Asta este rețeta perfecta pentru a crea o ficțiune istorica perfecta.
ioana_cis's review
5.0
(RO) O carte care te ține până la șfarșit pentru a vedea ce anume caută Julia și und ese oprește povestea. Alternarea capitolelor - unul din 1942, urmat de unul din 2002 - te va ține in suspans și vei citi mai repede pentru a ajunge la următorul.
De asemenei, consider că pentru cei care nu știu foarte multe despre Holocaust - înafară de Auschwitz - e o carte ce îi vor învăța despre rolul poliției franceze și a lagărelor din Franța.
(EN) I really enjoyed the book till the end, I was very curios to see when will Julia stop and what will be the thing that will give her peace. I liked that the chapters were alternating - one from 1942 followed by one from 2002 - and made me keep reading to see updates from each time. Also , I consider it a good learning material about Holocaust beside Auschwitz, telling you about the role of French police and the camps on their territory.
De asemenei, consider că pentru cei care nu știu foarte multe despre Holocaust - înafară de Auschwitz - e o carte ce îi vor învăța despre rolul poliției franceze și a lagărelor din Franța.
(EN) I really enjoyed the book till the end, I was very curios to see when will Julia stop and what will be the thing that will give her peace. I liked that the chapters were alternating - one from 1942 followed by one from 2002 - and made me keep reading to see updates from each time. Also , I consider it a good learning material about Holocaust beside Auschwitz, telling you about the role of French police and the camps on their territory.
nonabgo's review
2.0
There's a lot of good historical fiction out there. This is not. I feel like it's such an abused genre, especially when it comes to WWII and the Holocaust. It sells, yes; people (some, at least) look for tragic stories that make them feel something. I'm one of them. But, because it's an almost certain seller, some authors put minimum effort into it and we sometimes get rubbish books.
I liked Sarah's story (the WWII one). It's emotional, it's well written, it's dramatic without being a telenovela.
Julia's story, though... is a whole different experience. Nothing she does makes sense. Her actions are chaotic, her motivations feel forced and fake. She insists in her search, despite not having any relationship whatsoever with Sarah and despite knowing that her husband's grandfather did not want anyone to know what he did for her, just because... she wants Sarah to know her family was "the good guys"? What would that accomplish except make her feel better about something she was not even involved in, like, at all? It was all for her benefit, no one else's.
Julia, as a character, feels fake, as does her relationship with virtually everyone around her. There's little growth, her choices (except for) are questionable, absurd. And she's a stereotype from start to finish, l'américaine who ticks all the boxes and can be recognized as such every time she opens her mouth.
The last chapters, once Sarah's voice disappears, are tedious, absurd, lifeless. They had no point being in this book.
It's good to talk about events like Vel d'Hiver. I felt outrage at the collective amnesia the French seem to have about this episode. But this writer, instead of focusing on that, turned this novel into an absurd comedy. There are a lot of good historical fiction novels that talk about WWII out there. This is not one of them.
I liked Sarah's story (the WWII one). It's emotional, it's well written, it's dramatic without being a telenovela.
Julia's story, though... is a whole different experience. Nothing she does makes sense. Her actions are chaotic, her motivations feel forced and fake. She insists in her search, despite not having any relationship whatsoever with Sarah and despite knowing that her husband's grandfather did not want anyone to know what he did for her, just because... she wants Sarah to know her family was "the good guys"? What would that accomplish except make her feel better about something she was not even involved in, like, at all? It was all for her benefit, no one else's.
Julia, as a character, feels fake, as does her relationship with virtually everyone around her. There's little growth, her choices (except for
Spoiler
her decision to keep her baby, which was courageousSpoiler
She stays in a marriage despite having known for years that her husband is cheating on her, she pursues this guy she's only seen once because of... reasons?The last chapters, once Sarah's voice disappears, are tedious, absurd, lifeless. They had no point being in this book.
It's good to talk about events like Vel d'Hiver. I felt outrage at the collective amnesia the French seem to have about this episode. But this writer, instead of focusing on that, turned this novel into an absurd comedy. There are a lot of good historical fiction novels that talk about WWII out there. This is not one of them.
myshelfjourney's review
emotional
informative
reflective
fast-paced
- Plot- or character-driven? A mix
- Strong character development? Yes
- Loveable characters? It's complicated
- Diverse cast of characters? Yes
- Flaws of characters a main focus? Yes
3.0
brendalobont's review
emotional
reflective
sad
medium-paced
- Plot- or character-driven? Plot
- Strong character development? No
3.0
epictetsocrate's review
3.0
PARIS, IULIE 1942.
Fetiţa a fost prima care a auzit bătăile puternice în uşă. Camera ei se afla cel mai aproape de intrarea în apartament. La început, ameţită de somn, a crezut că e tatăl ei, care urcase din ascunzătoarea din pivniţă. Îşi uitase probabil cheile şi îşi pierduse răbdarea din cauză că nimeni nu auzise prima lui ciocănitură timidă. Dar apoi se auziră vocile, puternice şi brutale în tăcerea nopţii. Nici vorbă să fie tatăl ei.
— Poliţia! Deschideţi! Acum!
Şi bătăile răsunară din nou, mai puternice. Fratele ei mai mic, care dormea în patul de alături, tresări. Cât să fi fost ceasul? Aruncă o privire printre draperii. Afară era încă întuneric.
Îi era teamă. Îşi aminti de ultimele conversaţii, şoptite, pe care le surprinsese, târziu în noapte, când părinţii ei o credeau adormită. Se strecurase până la uşa sufrageriei şi ascultase, privind printr-o crăpătură mică în lemn. Glasul neliniştit al tatălui ei. Chipul îngrijorat al mamei. Vorbeau în limba maternă, pe care fetiţa o înţelegea, deşi nu o vorbea la fel de fluent ca ei. Tatăl ei şoptise că îi aşteptau vremuri grele. Că va trebui să fie curajoşi şi foarte atenţi. Rostise cuvinte ciudate, necunoscute: lagăr, razie, o mare razie, arestări în zorii zilei, şi fetiţa se întrebase ce însemnau toate acestea. Tatăl ei murmurase că numai bărbaţii erau în pericol, nu şi femeile şi copiii, şi că el se va ascunde în beci în fiecare noapte.
Dimineaţa, îi explicase fetiţei că pentru el era mai sigur să doarmă jos o vreme. Până când „lucrurile devin sigure”. Ce „lucruri”, mai precis? Şi ce însemna „sigur”? Când o să fie lucrurile „sigure” din nou? Voia să afle la ce se referise cu „lagăr” şi „razie”, dar se temea să spună că trăsese de câteva ori cu urechea la discuţiile dintre părinţii ei. Aşa că nu îndrăznise să-l întrebe.
— Deschideţi! Poliţia!
Oare poliţia îl descoperise pe papà în beci, se întrebase, de aceea se aflau aici, poliţia venise să-l ducă pe papà în locurile pomenite de el în timpul acelor conversaţii şoptite, din miez de noapte: în „lagărele” de departe, după ieşirea din oraş?
Fetiţa a fost prima care a auzit bătăile puternice în uşă. Camera ei se afla cel mai aproape de intrarea în apartament. La început, ameţită de somn, a crezut că e tatăl ei, care urcase din ascunzătoarea din pivniţă. Îşi uitase probabil cheile şi îşi pierduse răbdarea din cauză că nimeni nu auzise prima lui ciocănitură timidă. Dar apoi se auziră vocile, puternice şi brutale în tăcerea nopţii. Nici vorbă să fie tatăl ei.
— Poliţia! Deschideţi! Acum!
Şi bătăile răsunară din nou, mai puternice. Fratele ei mai mic, care dormea în patul de alături, tresări. Cât să fi fost ceasul? Aruncă o privire printre draperii. Afară era încă întuneric.
Îi era teamă. Îşi aminti de ultimele conversaţii, şoptite, pe care le surprinsese, târziu în noapte, când părinţii ei o credeau adormită. Se strecurase până la uşa sufrageriei şi ascultase, privind printr-o crăpătură mică în lemn. Glasul neliniştit al tatălui ei. Chipul îngrijorat al mamei. Vorbeau în limba maternă, pe care fetiţa o înţelegea, deşi nu o vorbea la fel de fluent ca ei. Tatăl ei şoptise că îi aşteptau vremuri grele. Că va trebui să fie curajoşi şi foarte atenţi. Rostise cuvinte ciudate, necunoscute: lagăr, razie, o mare razie, arestări în zorii zilei, şi fetiţa se întrebase ce însemnau toate acestea. Tatăl ei murmurase că numai bărbaţii erau în pericol, nu şi femeile şi copiii, şi că el se va ascunde în beci în fiecare noapte.
Dimineaţa, îi explicase fetiţei că pentru el era mai sigur să doarmă jos o vreme. Până când „lucrurile devin sigure”. Ce „lucruri”, mai precis? Şi ce însemna „sigur”? Când o să fie lucrurile „sigure” din nou? Voia să afle la ce se referise cu „lagăr” şi „razie”, dar se temea să spună că trăsese de câteva ori cu urechea la discuţiile dintre părinţii ei. Aşa că nu îndrăznise să-l întrebe.
— Deschideţi! Poliţia!
Oare poliţia îl descoperise pe papà în beci, se întrebase, de aceea se aflau aici, poliţia venise să-l ducă pe papà în locurile pomenite de el în timpul acelor conversaţii şoptite, din miez de noapte: în „lagărele” de departe, după ieşirea din oraş?
rkrm's review
fast-paced
- Plot- or character-driven? Plot
- Strong character development? No
- Loveable characters? No
- Diverse cast of characters? No
- Flaws of characters a main focus? No
1.0
More...