hockeyceres's review against another edition
2.0
Non granché. Il meno efficace della serie per ora. Personaggi poco credibili, storia così così. Mi erano piaciuti di più gli altri. Proseguirò la serie.
uraniaexlibris's review against another edition
adventurous
emotional
mysterious
tense
medium-paced
- Plot- or character-driven? Plot
- Strong character development? N/A
- Loveable characters? Yes
- Diverse cast of characters? No
- Flaws of characters a main focus? It's complicated
3.5
Libro interessante, anche se un po' dispersivo.
fyodoralekseyev's review
adventurous
funny
lighthearted
fast-paced
- Plot- or character-driven? Plot
- Strong character development? No
- Loveable characters? No
- Diverse cast of characters? No
- Flaws of characters a main focus? No
3.25
This was a fine Cussler book, but 1. Why was there such an emphasis on computer wizardry in this book? I can't recall the phrase "computer whiz" being thrown around a bunch in other Cussler novels. Also, why'd you have to spend a page explaining what WiFi is? Perhaps in 2002 it was uncommon but its hilarious to think it possibly being unknown. 2. What does "a lost chord" mean? "A pianist being unable to find a lost chord" or whatever was said makes absolutely no sense. Has Cussler (or Kemprecos) ever seen a piano? 3. I understand that Cussler is very American, but why are they acting like Tsarism was plain awesome? The only real negativity about it in this was Petrov mentioning serfdom.
Anyhow, it was enjoyable.
Anyhow, it was enjoyable.
kmatthes's review against another edition
4.0
A little creepy reading this book at this time being as the bad guy has figured out how create tsunamis to wipe out the east coast. Enjoyed it as much as the other books in the series.
epictetsocrate's review against another edition
3.0
Odessa, Rusia, 1918
În târziul după-amiezii, ceaţa deasă se rostogoli în port către seară, înghiontită de o schimbare neaşteptată a direcţiei vântului. Talazurile de un cenuşiu descurajant spălau cheiurile de piatră, învârtejindu-se în susul Treptelor Odessei şi pogorând o înserare timpurie asupra portului aglomerat de la Marea Neagră. Pasagerii feriboturilor şi ai cargoboturilor îşi anulară călătoriile, lăsând zeci de marinari fără ocupaţie. Pe când îşi căuta drumul pe bâjbâite prin ceaţa rece care învăluia coasta, pătrunzându-i până în măduva oaselor, căpitanul Anatoly Tovrov auzea hohotele de râs ale beţivilor din speluncile deocheate şi din bordeluri, toate ticsite de lume. Trecu pe lângă principala stradă cu cârciumi, coti pe o alee şi deschise o uşă pe care nu se găsea niciun înscris. Aerul cald, îngreunat de mirosurile de fum de ţigară şi de votcă, îi invadă nările. Un bărbat corpolent, aşezat la o masă din colţ, îi făcu semn să se apropie.
Alexei Federov era şeful Vămii din Odessa. Căpitanul îşi făcuse obiceiul să-l întâlnească, ori de câte ori se afla în port, în bodega izolată, frecventata mai ales de marinari retraşi din activitate, unde votca era ieftină şi îndeobşte nu ucidea. Birocratul satisfăcea nevoia căpitanului de a se afla în compania unei făpturi omeneşti fără să se lege printr-o relaţie de prietenie. Tovrov îşi cârmea viaţa pe o rută singuratică de când îi fuseseră ucise soţia şi tânăra fiică, cu câţiva ani înainte, într-una dintre răbufnirile de violenţă fără sens de pe teritoriul Rusiei.
Federov părea bizar de preocupat. De obicei un tip gălăgios, pe care puteai conta când era vorba să acuze în glumă ospătarul că încărcase nota de plată, el comandă acum un rând de băutură ridicând două degete în tăcere. Încă şi mai surprinzător, zgârcitul vameş plăti băutura. Vorbea pe un ton scăzut, trăgându-se agitat de mica ţăcălie neagră şi aruncând priviri nervoase către marinarii înfrânţi de vreme, cocârjaţi deasupra paharelor la alte mese. Mulţumit că discuţia lor rămânea confidenţială, Federov ridică paharul şi ciocniră.
— Dragul meu căpitan, spuse el, îmi pare rău că dispun de timp puţin şi trebuie să intru direct în subiect. Mi-aş dori să duci un mic grup de pasageri şi ceva marfă la Constantinopol, fără întrebări.
— Când mi-ai plătit băutura, mi-am dat seama că se-ntâmplă ceva ciudat, zise căpitanul, cu obişnuita lui lipsă de menajamente.
Federov râse pe-nfundate. Fusese întotdeauna intrigat de francheţea căpitanului, deşi n-o putea înţelege.
— Ei bine, căpitane, noi, slugile sărmane ale guvernului, trebuie să trăim din salariul de mizerie pe care ni-l oferă.
Buzele lui Tovrov schiţară un zâmbet reţinut în timp ce căpitanul contempla pântecul masiv al vameşului, care încerca din greu nasturii vestei scumpe, de fabricaţie franţuzească. Federov se plângea adesea de slujba lui. El îl asculta politicos. Ştia că oficialul avea relaţii sus-puse la Sankt Petersburg şi că îşi petrecea zilele cerând mită de la armatori, ca să „liniştească mările” birocraţiei, cum îi plăcea să spună.
În târziul după-amiezii, ceaţa deasă se rostogoli în port către seară, înghiontită de o schimbare neaşteptată a direcţiei vântului. Talazurile de un cenuşiu descurajant spălau cheiurile de piatră, învârtejindu-se în susul Treptelor Odessei şi pogorând o înserare timpurie asupra portului aglomerat de la Marea Neagră. Pasagerii feriboturilor şi ai cargoboturilor îşi anulară călătoriile, lăsând zeci de marinari fără ocupaţie. Pe când îşi căuta drumul pe bâjbâite prin ceaţa rece care învăluia coasta, pătrunzându-i până în măduva oaselor, căpitanul Anatoly Tovrov auzea hohotele de râs ale beţivilor din speluncile deocheate şi din bordeluri, toate ticsite de lume. Trecu pe lângă principala stradă cu cârciumi, coti pe o alee şi deschise o uşă pe care nu se găsea niciun înscris. Aerul cald, îngreunat de mirosurile de fum de ţigară şi de votcă, îi invadă nările. Un bărbat corpolent, aşezat la o masă din colţ, îi făcu semn să se apropie.
Alexei Federov era şeful Vămii din Odessa. Căpitanul îşi făcuse obiceiul să-l întâlnească, ori de câte ori se afla în port, în bodega izolată, frecventata mai ales de marinari retraşi din activitate, unde votca era ieftină şi îndeobşte nu ucidea. Birocratul satisfăcea nevoia căpitanului de a se afla în compania unei făpturi omeneşti fără să se lege printr-o relaţie de prietenie. Tovrov îşi cârmea viaţa pe o rută singuratică de când îi fuseseră ucise soţia şi tânăra fiică, cu câţiva ani înainte, într-una dintre răbufnirile de violenţă fără sens de pe teritoriul Rusiei.
Federov părea bizar de preocupat. De obicei un tip gălăgios, pe care puteai conta când era vorba să acuze în glumă ospătarul că încărcase nota de plată, el comandă acum un rând de băutură ridicând două degete în tăcere. Încă şi mai surprinzător, zgârcitul vameş plăti băutura. Vorbea pe un ton scăzut, trăgându-se agitat de mica ţăcălie neagră şi aruncând priviri nervoase către marinarii înfrânţi de vreme, cocârjaţi deasupra paharelor la alte mese. Mulţumit că discuţia lor rămânea confidenţială, Federov ridică paharul şi ciocniră.
— Dragul meu căpitan, spuse el, îmi pare rău că dispun de timp puţin şi trebuie să intru direct în subiect. Mi-aş dori să duci un mic grup de pasageri şi ceva marfă la Constantinopol, fără întrebări.
— Când mi-ai plătit băutura, mi-am dat seama că se-ntâmplă ceva ciudat, zise căpitanul, cu obişnuita lui lipsă de menajamente.
Federov râse pe-nfundate. Fusese întotdeauna intrigat de francheţea căpitanului, deşi n-o putea înţelege.
— Ei bine, căpitane, noi, slugile sărmane ale guvernului, trebuie să trăim din salariul de mizerie pe care ni-l oferă.
Buzele lui Tovrov schiţară un zâmbet reţinut în timp ce căpitanul contempla pântecul masiv al vameşului, care încerca din greu nasturii vestei scumpe, de fabricaţie franţuzească. Federov se plângea adesea de slujba lui. El îl asculta politicos. Ştia că oficialul avea relaţii sus-puse la Sankt Petersburg şi că îşi petrecea zilele cerând mită de la armatori, ca să „liniştească mările” birocraţiei, cum îi plăcea să spună.
jenny_n's review against another edition
1.0
I found this book to be horribly unrealistic in every aspect. The dialog was corny, without an original phrase used by any character. I could perhaps forgive one character who is sarcastic and teasing all the time, but nearly every dialog exchange was full of cliches and sarcasm. And when the characters were being serious, they were melodramatic. There were too many coincidences which inplausibly dragged the plot along. Finally, the backdrop against the legend of Imperial Russia and the modern corrupt Russian businessman-mafioso was just the icing on the cake. I'm not a literature nazi, and I'm game for a pulp fiction read every now and then. But I should be able to enjoy a story without uttering "oh, puh-lease" every few minutes. I haven't read any other Cussler novels, but I'm not inclined to after this one. For a better read in this genre, try Ken Follet.
havoc's review against another edition
2.0
Ivan Petrov was a great character, shame the whole series isn't about him, though I do think Kurt Austin is better written then Dirk Pitt.
The plot of tsunamis, lost heirs, russian politics, and stolen subs sounds entertaining but Cussler's style is slow and redundant, stretching the story an extra hundred pages.
Plus a detailed description of "Wi-Fi" as if the reader would have no idea (in 2002) what this mystical technology could possibly be was very jarring.
The plot of tsunamis, lost heirs, russian politics, and stolen subs sounds entertaining but Cussler's style is slow and redundant, stretching the story an extra hundred pages.
Plus a detailed description of "Wi-Fi" as if the reader would have no idea (in 2002) what this mystical technology could possibly be was very jarring.
More...