javansutton's review
adventurous
emotional
mysterious
reflective
relaxing
medium-paced
- Plot- or character-driven? A mix
- Strong character development? Yes
- Loveable characters? It's complicated
- Diverse cast of characters? Yes
- Flaws of characters a main focus? Yes
4.5
germancho's review against another edition
4.0
Tantas cosas. Mientras lo leía, pensaba que algunos de los libros de esta recopilación me habrían llegado al alma hace unos quince años. "Abdul Bashur" y "Tramp Steamer" en particular me hicieron recordar los tiempos en los que llegué a Europa por primera vez, por allá en el 2004. Sin embargo, no me sentí conectado de una manera más que nostálgica. Ahora fue el último, "Jamil", el que sentí muy cercano. Sólo en este último libro sentí a Maqroll como una persona real, y no sólo como un personaje vacío para poner los sueños del escritor y el lector.
No debí esperar tanto para leerlo, especialmente considerando que lo compré hace tanto tiempo.
No debí esperar tanto para leerlo, especialmente considerando que lo compré hace tanto tiempo.
sssnoo's review
DNF for me. I don’t DNF many books, but I started this one for a book club I belong to and realized right away that I am not the right reader. To me the book felt tedious and annoying. I read through reviews and it seems like the stories’ tone stays constant even if the pace picks up towards the ending of each misadventure. I just wasn’t interested. With so many books out there calling me to read I’ve decided to be pickier - even for a book club I will no longer slog myself through 700 pages of a book I am not enjoying.
kingkong's review
5.0
Mutis takes us on a real journey of the soul and mind and the physical kind of journey
steadybaum's review
adventurous
reflective
medium-paced
- Plot- or character-driven? A mix
- Strong character development? Yes
- Loveable characters? Yes
- Diverse cast of characters? Yes
- Flaws of characters a main focus? Yes
5.0
Each of these stories stopped me in my tracks and pulled me out from an easygoing urban world. Great storytelling done right.
smuds2's review
adventurous
relaxing
slow-paced
- Plot- or character-driven? Plot
- Strong character development? No
- Loveable characters? No
- Diverse cast of characters? It's complicated
- Flaws of characters a main focus? Yes
3.75
epictetsocrate's review
4.0
Când credeam că prin mâinile mele trecuseră toate scrierile, scrisorile, documentele, relatările şi amintirile Gabierului Maqroll şi că cei care-mi cunoşteau interesul pentru tot ce însemnase viaţa sa epuizaseră căutările după orice urmă scrisă a nefericitelor lui peregrinări, hazardul mi-a rezervat o surpriză ciudată, când mă aşteptam mai puţin.
Una din plăcerile secrete pe care mi-o oferă plimbările prin Cartierul Gotic din Barcelona este să-i vizitez anticariatele, după părerea mea cele mai bine aprovizionate şi ai căror patroni păstrează încă acele talente subtile, acele intuiţii gratificante, acea ştiinţă scumpă la vorbă care constituie de fapt virtuţile unui librar adevărat, specie pe cale de iminentă extincţie. Zilele trecute am intrat pe strada Botillers, unde m-a atras vitrina unui anticariat de obicei închis şi care oferă lăcomiei colecţionarilor piese realmente excepţionale. În ziua aceea era deschis. Am pătruns cu religiozitatea cu care intri în sanctuarul vreunui rit uitat. Un bărbat tânăr, cu barbă neagră de evreu levantin, obraz ca de fildeş şi ochi apoşi, negri, încremeniţi într-o expresie de vagă mirare, stătea în spatele unui morman de cărţi şi de hărţi pe care le cataloga cu un scris mărunt de pe alte timpuri. Mi-a zâmbit uşor şi, ca un librar de bună tradiţie, m-a lăsat să scotocesc printre rafturi, încercând să rămână cât mai neobservat. În timp ce puneam deoparte cărţile pe care voiam să le cumpăr, am dat deodată de o frumoasă ediţie legată în piele purpurie a cărţii lui P. Raymond pe care o căutam de ani de zile şi al cărei titlu reprezintă în sine o frumoasă promisiune: Enquête du Prévôt de Paris sur l’assassinat de Louis Duc D’Orléans (Ancheta starostelui Parisului asupra asasinării Ducelui Ludovic d’Orléans) editată de Biblioteca Şcolii din Chartres, în 1865. Iată cum o întâmplare, un noroc al sorţii îmi răsplătea ani de aşteptare când îmi luasem de mult gândul. Am luat cartea, fără s-o deschid, şi l-am întrebat pe tânărul bărbos cât costă. Mi-a spus preţul cu tonul acela categoric, definitiv şi fără drept de apel, care face şi el parte din caracteristicile înaltei sale bresle. Am plătit fără ezitare, am cumpărat şi celelalte cărţi alese şi am ieşit ca să mă bucur singur de achiziţia mea, cu o voluptate negrăbită şi delicioasă, pe o bancă din mica piaţă în care se găseşte statuia lui Ramón Berenguer cel Mare. Frunzărind cartea am văzut că ultima copertă era prevăzută cu un buzunar mare, menit să păstreze iniţial hărţi şi arbori genealogici ce completau savurosul text al profesorului Raymond. În locul lor, am dat de un teanc de foi, majoritatea de culoare roz, galben sau albastru, care păreau facturi comerciale sau fişe contabile. Uitându-mă mai bine, am văzut că erau acoperite de un scris mărunt, cam tremurător, febril aş zice, aşternut cu un creion chimic, din când în când udat cu salivă de autorul înghesuitelor rânduri. Erau scrise pe ambele părţi, evitând grijuliu locurile tipărite şi care, cum am putut constata, erau într-adevăr tot felul de formulare comerciale. Deodată mi-a sărit în ochi o frază, făcându-mă să dau uitării scrupuloasa investigaţie a istoricului francez despre mişelescul asasinat al fratelui lui Carol al VI-lea al Franţei, ordonat de Ioan-fără-Frică, duce de Burgundia. Pe ultima filă, la sfârşit, cu cerneală verde şi un scris ceva mai ferm, am citit: „Scris de Gabierul Maqroll în timpul urcării râului Xurandó. A se înmâna Lui Flor Estévez, oriunde s-ar găsi. Hotelul Flandra, Anvers.” Cum cartea avea numeroase sublinieri şi note scrise cu acelaşi creion, era uşor de dedus că omul nostru, pentru a nu se despărţi de aceste pagini, a preferat să le păstreze în buzunarul destinat unor scopuri mai înalte şi mai academice.
Una din plăcerile secrete pe care mi-o oferă plimbările prin Cartierul Gotic din Barcelona este să-i vizitez anticariatele, după părerea mea cele mai bine aprovizionate şi ai căror patroni păstrează încă acele talente subtile, acele intuiţii gratificante, acea ştiinţă scumpă la vorbă care constituie de fapt virtuţile unui librar adevărat, specie pe cale de iminentă extincţie. Zilele trecute am intrat pe strada Botillers, unde m-a atras vitrina unui anticariat de obicei închis şi care oferă lăcomiei colecţionarilor piese realmente excepţionale. În ziua aceea era deschis. Am pătruns cu religiozitatea cu care intri în sanctuarul vreunui rit uitat. Un bărbat tânăr, cu barbă neagră de evreu levantin, obraz ca de fildeş şi ochi apoşi, negri, încremeniţi într-o expresie de vagă mirare, stătea în spatele unui morman de cărţi şi de hărţi pe care le cataloga cu un scris mărunt de pe alte timpuri. Mi-a zâmbit uşor şi, ca un librar de bună tradiţie, m-a lăsat să scotocesc printre rafturi, încercând să rămână cât mai neobservat. În timp ce puneam deoparte cărţile pe care voiam să le cumpăr, am dat deodată de o frumoasă ediţie legată în piele purpurie a cărţii lui P. Raymond pe care o căutam de ani de zile şi al cărei titlu reprezintă în sine o frumoasă promisiune: Enquête du Prévôt de Paris sur l’assassinat de Louis Duc D’Orléans (Ancheta starostelui Parisului asupra asasinării Ducelui Ludovic d’Orléans) editată de Biblioteca Şcolii din Chartres, în 1865. Iată cum o întâmplare, un noroc al sorţii îmi răsplătea ani de aşteptare când îmi luasem de mult gândul. Am luat cartea, fără s-o deschid, şi l-am întrebat pe tânărul bărbos cât costă. Mi-a spus preţul cu tonul acela categoric, definitiv şi fără drept de apel, care face şi el parte din caracteristicile înaltei sale bresle. Am plătit fără ezitare, am cumpărat şi celelalte cărţi alese şi am ieşit ca să mă bucur singur de achiziţia mea, cu o voluptate negrăbită şi delicioasă, pe o bancă din mica piaţă în care se găseşte statuia lui Ramón Berenguer cel Mare. Frunzărind cartea am văzut că ultima copertă era prevăzută cu un buzunar mare, menit să păstreze iniţial hărţi şi arbori genealogici ce completau savurosul text al profesorului Raymond. În locul lor, am dat de un teanc de foi, majoritatea de culoare roz, galben sau albastru, care păreau facturi comerciale sau fişe contabile. Uitându-mă mai bine, am văzut că erau acoperite de un scris mărunt, cam tremurător, febril aş zice, aşternut cu un creion chimic, din când în când udat cu salivă de autorul înghesuitelor rânduri. Erau scrise pe ambele părţi, evitând grijuliu locurile tipărite şi care, cum am putut constata, erau într-adevăr tot felul de formulare comerciale. Deodată mi-a sărit în ochi o frază, făcându-mă să dau uitării scrupuloasa investigaţie a istoricului francez despre mişelescul asasinat al fratelui lui Carol al VI-lea al Franţei, ordonat de Ioan-fără-Frică, duce de Burgundia. Pe ultima filă, la sfârşit, cu cerneală verde şi un scris ceva mai ferm, am citit: „Scris de Gabierul Maqroll în timpul urcării râului Xurandó. A se înmâna Lui Flor Estévez, oriunde s-ar găsi. Hotelul Flandra, Anvers.” Cum cartea avea numeroase sublinieri şi note scrise cu acelaşi creion, era uşor de dedus că omul nostru, pentru a nu se despărţi de aceste pagini, a preferat să le păstreze în buzunarul destinat unor scopuri mai înalte şi mai academice.
jacob_wren's review
5.0
Álvaro Mutis writes:
I don’t know who’s worse, the marines or the smugglers. For years they’ve been fighting each other all along this part of the river, but in the end their methods are the same: they use cruelty without anger, in cold blood, but with a professional refinement and imagination that grow more and more terrifying. Their law is the law of conquest: whoever lives here is guilty, period. And both sides enforce the law on the spot and move onto something else. God help us.
And:
There is no cure for my reckless wandering, forever misguided and destructive, forever alien to my true vocation.
I don’t know who’s worse, the marines or the smugglers. For years they’ve been fighting each other all along this part of the river, but in the end their methods are the same: they use cruelty without anger, in cold blood, but with a professional refinement and imagination that grow more and more terrifying. Their law is the law of conquest: whoever lives here is guilty, period. And both sides enforce the law on the spot and move onto something else. God help us.
And:
There is no cure for my reckless wandering, forever misguided and destructive, forever alien to my true vocation.
babybearreads's review
5.0
It was just through coincidence that I read this book right after reading [b:The Savage Detectives|63033|The Savage Detectives|Roberto Bolaño|https://d2arxad8u2l0g7.cloudfront.net/books/1342651149s/63033.jpg|2503920] - Mutis, as a Latin American poet famous through the 60s and 70s, would have been one of the exact people that the main characters in Bolaño's work would have known and idolized. What a strange merging of fiction and reality!
This book floored me. It had the perfect blend of plot/characterization and deep meaning/philosophic contemplation that I like. You can easily tell that Mutis was a poet first; the descriptive language is simply wonderful. Each piece is a beautifully-woven story, often with many other stories intertwined. The whole vibe of the book to me fit perfectly with the Brazilian concept of 'saudade' - it's very nostalgic (as most storytelling is), but it's a melancholy nostalgia.
And finally, it struck me as so strange that by the end of the book, you know so much about Maqroll as if he was an intimate friend, yet you never really know much of the basics about him: where is he from? what time period does he live in? what does he look like?
Not many books manage to make me cry, but the end of the final story absolutely did. What a masterpiece by Mutis, way exceeded expectations!
This book floored me. It had the perfect blend of plot/characterization and deep meaning/philosophic contemplation that I like. You can easily tell that Mutis was a poet first; the descriptive language is simply wonderful. Each piece is a beautifully-woven story, often with many other stories intertwined. The whole vibe of the book to me fit perfectly with the Brazilian concept of 'saudade' - it's very nostalgic (as most storytelling is), but it's a melancholy nostalgia.
And finally, it struck me as so strange that by the end of the book, you know so much about Maqroll as if he was an intimate friend, yet you never really know much of the basics about him: where is he from? what time period does he live in? what does he look like?
Not many books manage to make me cry, but the end of the final story absolutely did. What a masterpiece by Mutis, way exceeded expectations!