Scan barcode
A review by epictetsocrate
Când iese pustnica păianjen by Fred Vargas
3.0
Aşezat pe o stâncă, la o aruncătură de băţ de port, Adamsberg se uita la marinarii din Grimsey care se întorceau de la pescuit, ca de obicei, aruncând ancora şi ridicând plasele de peşte. Aici, pe insula islandeză i se spunea „Berg”. Vânt din larg, unsprezece grade Celsius, un soare răzleţit printre nori şi duhoarea rămăşiţelor de peşte. Uitase că într-o vreme fusese comisar, în fruntea a douăzeci şi şapte de poliţişti ai Brigăzii de Investigaţii Criminale din Paris, arondismentul al 13-lea. Mobilul îi
căzuse printre căcărezele unei oi iar animalul îl înfundase în pământul moale cu copita, precis, fără violenţă. Era o manieră inedită de a-ţi pierde mobilul, pe care Adamsberg o apreciase la justa ei valoare.
Gunnlaugur, proprietarul micului han, sosise şi el, gata să aleagă cei mai buni peşti pentru masa de seară. Adamsberg i-a făcut, zâmbind, un semn cu mâna. Dar Gunnlaugur era cătrănit. A venit drept la el, fără să ţină seama că tocmai începuse vânzarea de peşte, cu sprâncenele blonde apropiate şi i-a întins un mesaj.
— Fyrir þig [Pentru tine], a spus el îndreptând degetul spre Adamsberg.
— Ég [Eu]?
Adamsberg, care era incapabil să ţină minte rudimentele cele mai simple ale unei limbi străine, dobândise aici, în mod inexplicabil, un bagaj lingvistic de vreo şaptezeci de cuvinte, totul în şaptesprezece zile. I se adresau în cuvinte cât mai simple şi foloseau şi mâinile.
Hârtia venea de la Paris, cu siguranţă. Era chemat acolo, cu siguranţă. A simţit cum urcă în el o furie tristă şi a clătinat capul în semn de refuz, întorcându-şi faţa spre mare. Gunnlaugur a insistat despăturind hârtia şi strecurându-i-o între degete.
căzuse printre căcărezele unei oi iar animalul îl înfundase în pământul moale cu copita, precis, fără violenţă. Era o manieră inedită de a-ţi pierde mobilul, pe care Adamsberg o apreciase la justa ei valoare.
Gunnlaugur, proprietarul micului han, sosise şi el, gata să aleagă cei mai buni peşti pentru masa de seară. Adamsberg i-a făcut, zâmbind, un semn cu mâna. Dar Gunnlaugur era cătrănit. A venit drept la el, fără să ţină seama că tocmai începuse vânzarea de peşte, cu sprâncenele blonde apropiate şi i-a întins un mesaj.
— Fyrir þig [Pentru tine], a spus el îndreptând degetul spre Adamsberg.
— Ég [Eu]?
Adamsberg, care era incapabil să ţină minte rudimentele cele mai simple ale unei limbi străine, dobândise aici, în mod inexplicabil, un bagaj lingvistic de vreo şaptezeci de cuvinte, totul în şaptesprezece zile. I se adresau în cuvinte cât mai simple şi foloseau şi mâinile.
Hârtia venea de la Paris, cu siguranţă. Era chemat acolo, cu siguranţă. A simţit cum urcă în el o furie tristă şi a clătinat capul în semn de refuz, întorcându-şi faţa spre mare. Gunnlaugur a insistat despăturind hârtia şi strecurându-i-o între degete.