Scan barcode
A review by epictetsocrate
Comoara marelui han by Clive Cussler, Dirk Cussler
3.0
10 august 1281, A.D.
Hakata Bay, Japonia
Arik Temur încercă să străpungă cu privirea întunericul şi îşi înclină capul spre balustrada laterală, în vreme ce zgomotul vâslelor care despicau apa se auzea din ce în ce mai desluşit. Când zgomotul se apropie până la câţiva metri, Temur se ghemui greoi la loc, în umbră, coborându-şi capul. De această dată, intruşii aveau să fie întâmpinaţi cum se cuvine, gândi el într-o aşteptare încruntată.
Plescăitul vâslelor se opri, dar un zgomot ca un cloncănit îi dădu de ştire că mica ambarcaţiune trăsese de-a lungul bordului navei mai mari. Luna miezului de noapte era ca un corn subţire, iar cerul senin precum cristalul făcea ca stelele să strălucească şi mai puternic, scăldând vaporul într-o lumină lăptoasă. Temur îngenunche în linişte, zărind o siluetă întunecată care se căţărase peste balustradă, urmată de o alta, apoi de încă una, până când pe punte puteau fi număraţi în jur de 12 oameni. Intruşii purtau veşminte de mătase în culori ţipătoare pe sub tunicile de zale care foşneau la cea mai mică mişcare. Dar ceea ce îi reţinu privirea, în vreme ce oamenii se adunau pe punte, fu licărirea tăişului ascuţit al săbiilor.
Odată ce cursa fu întinsă şi momeala înghiţită, conducătorul mongol se întoarse către un băiat de lângă el şi dădu din cap. Băiatul începu numaidecât să sune dintr-un clopot greu de bronz pe care îl ducea în braţe, iar dangătul metalic al acestuia zgudui liniştea nopţii. Invadatorii încremeniră, speriaţi de alarma neaşteptată. Apoi un grup care stătuse ascuns, de vreo 30 de soldaţi, se ivi din umbră, înarmaţi cu suliţe cu vârful din fier, aceştia se aruncară asupra năvălitorilor, împungând cu armele, plini de o furie aducătoare de moarte. Jumătate din cei aflaţi la bord fură ucişi pe loc, străpunşi de vârfurile suliţelor care le traversau armurile. Restul năvălitorilor îşi mânuiau săbiile încercând să opună rezistenţă, dar fură repede copleşiţi de puzderia apărătorilor. În câteva clipe, toţi năvălitorii aflaţi pe puntea corăbiei erau morţi sau trăgeau să moară. Toţi, în afara unui derviş singuratic.
Înveşmântat într-o mantie brodată de mătase roşie, cu pantaloni bufanţi vârâţi într-o pereche de ghete din piele de urs, acesta, cu siguranţă, nu era doar un simplu soldat. Îndemânatic şi cu o iuţeală distrugătoare, îşi uimi atacatorii răsucindu-se şi năpustindu-se drept în mijlocul lor, deviind vârfurile celorlalte suliţe cu mişcările necurmate ale sabiei sale. Într-o clipă, trânti pe punte un grup alcătuit din trei atacatori, aproape despicând trupul unuia dintre oameni cu o zvâcnire a lamei.
Privind vârtejul care îi decima soldaţii, Temur sări în picioare trăgându-şi sabia din teacă, apoi făcu un salt înainte. Spadasinul îl văzu pe Temur atacând şi pară cu iscusinţă ascuţişul unei săbii într-o parte, înainte de a se răsuci şi de a-şi repezi sabia însângerată în calea războinicului. Căpetenia mongolă ucisese peste 20 de oameni în viaţa sa şi se retrase calm într-o parte din calea tăişului. Vârful sabiei trecu razant pe lângă pieptul acestuia ratând milimetric pielea. După trecerea lamei, Temur îşi ridică propria sabie împlântându-i vârful în pieptul atacatorului.
Hakata Bay, Japonia
Arik Temur încercă să străpungă cu privirea întunericul şi îşi înclină capul spre balustrada laterală, în vreme ce zgomotul vâslelor care despicau apa se auzea din ce în ce mai desluşit. Când zgomotul se apropie până la câţiva metri, Temur se ghemui greoi la loc, în umbră, coborându-şi capul. De această dată, intruşii aveau să fie întâmpinaţi cum se cuvine, gândi el într-o aşteptare încruntată.
Plescăitul vâslelor se opri, dar un zgomot ca un cloncănit îi dădu de ştire că mica ambarcaţiune trăsese de-a lungul bordului navei mai mari. Luna miezului de noapte era ca un corn subţire, iar cerul senin precum cristalul făcea ca stelele să strălucească şi mai puternic, scăldând vaporul într-o lumină lăptoasă. Temur îngenunche în linişte, zărind o siluetă întunecată care se căţărase peste balustradă, urmată de o alta, apoi de încă una, până când pe punte puteau fi număraţi în jur de 12 oameni. Intruşii purtau veşminte de mătase în culori ţipătoare pe sub tunicile de zale care foşneau la cea mai mică mişcare. Dar ceea ce îi reţinu privirea, în vreme ce oamenii se adunau pe punte, fu licărirea tăişului ascuţit al săbiilor.
Odată ce cursa fu întinsă şi momeala înghiţită, conducătorul mongol se întoarse către un băiat de lângă el şi dădu din cap. Băiatul începu numaidecât să sune dintr-un clopot greu de bronz pe care îl ducea în braţe, iar dangătul metalic al acestuia zgudui liniştea nopţii. Invadatorii încremeniră, speriaţi de alarma neaşteptată. Apoi un grup care stătuse ascuns, de vreo 30 de soldaţi, se ivi din umbră, înarmaţi cu suliţe cu vârful din fier, aceştia se aruncară asupra năvălitorilor, împungând cu armele, plini de o furie aducătoare de moarte. Jumătate din cei aflaţi la bord fură ucişi pe loc, străpunşi de vârfurile suliţelor care le traversau armurile. Restul năvălitorilor îşi mânuiau săbiile încercând să opună rezistenţă, dar fură repede copleşiţi de puzderia apărătorilor. În câteva clipe, toţi năvălitorii aflaţi pe puntea corăbiei erau morţi sau trăgeau să moară. Toţi, în afara unui derviş singuratic.
Înveşmântat într-o mantie brodată de mătase roşie, cu pantaloni bufanţi vârâţi într-o pereche de ghete din piele de urs, acesta, cu siguranţă, nu era doar un simplu soldat. Îndemânatic şi cu o iuţeală distrugătoare, îşi uimi atacatorii răsucindu-se şi năpustindu-se drept în mijlocul lor, deviind vârfurile celorlalte suliţe cu mişcările necurmate ale sabiei sale. Într-o clipă, trânti pe punte un grup alcătuit din trei atacatori, aproape despicând trupul unuia dintre oameni cu o zvâcnire a lamei.
Privind vârtejul care îi decima soldaţii, Temur sări în picioare trăgându-şi sabia din teacă, apoi făcu un salt înainte. Spadasinul îl văzu pe Temur atacând şi pară cu iscusinţă ascuţişul unei săbii într-o parte, înainte de a se răsuci şi de a-şi repezi sabia însângerată în calea războinicului. Căpetenia mongolă ucisese peste 20 de oameni în viaţa sa şi se retrase calm într-o parte din calea tăişului. Vârful sabiei trecu razant pe lângă pieptul acestuia ratând milimetric pielea. După trecerea lamei, Temur îşi ridică propria sabie împlântându-i vârful în pieptul atacatorului.