Scan barcode
A review by pinkcat32
Alexander: Child of a Dream by Valerio Massimo Manfredi
adventurous
informative
medium-paced
- Plot- or character-driven? A mix
- Strong character development? It's complicated
- Loveable characters? Yes
- Diverse cast of characters? No
- Flaws of characters a main focus? No
4.0
- Prophecy
- Was born in the same say as three victories (not really)
- Was a wonder baby, very handsome and glowed
- Talks about Greece politics which we learned about at school
- Kinda funny sometimes
- Awwwww small Alexander is so cute (his never-ending curiosity and how he gets excited about things he’s passionate about)
- His father wants him to become Greek
- Filip a cucerit un regat de trei ori mai mare decât cel pe care la primit
- The things i learned in history class are helping me so much righty now
- You also learn interesting things as Alexander learns them
- Yesss my dude he had a dream and I understood the meaning of it
- It’s so sweet how his friends follow him everywhere and how they are there and together with him always
- Eumene multi-tasking and keeping everything from falling apart be like
- I like Alexandru
- Queen Olympia is unhinged and it’s not cool
- There’s just something about reading about someone’s whole life
- There’s drama and political intrigue (yeah no shit Sherlock)
Nu există un motiv anume. În lume domnește soarta.
Când s-au nascut, era scris că vor muri într-un asemenea mod, după cum, la nastere, si nouă ne-a fost hărăzita o soartă si până în ultima clipă ea rămâne pentru noi o taină de nepătruns.
„Omul numai, dintre toate vietuitoarele, este acela care se poate inalta până la salasurile zeilor, sau poate coborî mai jos chiar decât vizuinele fiarelor. Tu ai văzut cum trăiesc zeii, ai trăit in casa unui rege, dar m-am gândit că așa este drept, să vezi si câta suferința fi poate aduce soarta unui om. Printre nefericitii aceia, sunt oameni care, poate, cândva, au fost căpetenii sau nobili si pe care soarta i-a tarat, doar intr-o clipa, in mizeria de acolo."
— Bine, dar dacă asta este soarta care ne poate astepta pe fiecare dintre noi, de ce nu suntem iertători atata timp cât soarta tine cu noi?
- Tocmai asta vroiam sã-ti spun. Va trebui sà fii îndurător de fiecare dată când vei putea, dar nu uita ca nu se poate face nimic pentru a schimba firea lucrurilor.
- Vezi? Organele unui porc sau ale unui mistret, care sunt cam la fel, se aseamănă foarte mult cu cele ale unei finte umane. Priveste: acestia sunt plamânii, un fel de foale care permit respiratia, iar această membrana care separă organele din partea superior de cele din partea inferioară este frenul, diafragma, si anticit credpaa ca est locul in care se afla sufletul. In limba noastră, toate cuvintele care indică activitati de gândire sau de judecată, chiar si nebunia, care este o aberatie a gândirii, derivă din cuvântul fren. In realitate, este doar o membrana.
Fiul meu, căutați un alt regat: Macedonia nu este îndeajuns de mare pentru tine.
Auzind aceste cuvinte, Alexandru tresari. - Acum o mie de ani? Au trecut o mie de ani de la războiul Troiei?
— Fara cinci ani sunt o mie — răspunse Callistene.
— Un semn - murmură Alexandru. - Este, poate, un semn.
— Ce vrei sa spui? - întrebà Eumene.
— Nimic. Dar nu vi se pare ciudat faptul ca, peste cinci ani eu voi avea exact aceeasi vârstă pe care o avea
Ahile cand a plecat impotriva Troiei si ca in acele zile se vor implini o mie de ani de când a avut loc războiul cântat de Homer?
— Nu — i-a răspuns Callistene. — Câteodată, istoria ne oferà, la distant de multi ani, aceeasi combinatie de situa-tit care dau nastere unor evenimente grandioase. Nimic, însă, nu se repetă într-o manieră identică.
— Crezi? — întreba Alexandru. Si, pentru o clipă fruntea i-se încreți ca si cum ar fi urmărit imagini ca din ceață, pierdute în negura vremilor.
Hefestion i puse o mână pe umar. — Știu la ce te gândești. Si orice vei hotărî sà faci, oriunde vei dori sa mergi, eu voi fi mereu alături de tine. Chiar si in infern. Chiar si la capâtul lumi.
Alexandru se intoarse câtre el si-l privi ținta in ochi.
- Stiu - spuse.
Filip își înălța sabia, scoase strigatul de bătălie si oameni il urmară urland si ei ca o haită de fiare, eliberanduse de orice urma de fricã, dornici sã se arunce in învălmășeala, in furia luptei, uitând totul, uitându-se chiar pe sine.
„La un moment dat, ne salutam pentru că tu vroiai sa mergi către locul unde apunea soarele și eu către locul de unde răsărea. Nu e minunat? Alexandru către soarele care răsare si Alexandru către soarele care apune!
Inainte de a ne saluta de despărțire, inainte de a da fiecare pinteni calului sau, către globul ca de flacara, ne promiteam solemn ca nu ne vom mai întâlni decât după ce vom fi ajuns la capâtul drumului, iar locul de reîntâlnire ar fi trebuit sà fie..."
— Care? -întrebă regele privindu-I tintã.
Alexandru nu răspunse, dar privirea i se întunecă, parcă din cauza unei umbre trecătoare si plina de neliniste.
— In ce loc? - insistă regele. — Care era locul in care ar fi trebuit sã ne întâlnim?
—Tocmai asta nu-mi mai amintesc.
— Unde vei trimite scrisoarea aceea?
— Ei, mi-am permis sa mențin unele contacte, să-mi procur cu toată discretia unele informatii...
Filip clätina din cap. — Un spion, uite pe cine plătesc eu ca să se ocupe de problemele administrative. Mai devreme sau mai târziu, eu tot îl strâng de gât pe grecul asta. Pe Zeus, jur că-I fac praf cu mâinile astea!
Eumene se mai înclină încă o datà si iesi din cameră. În timp ce se indrepta spre camera sa de lucru, privirea îi cazu peste cuvintele adăugate de rege după ce semnase.
Dacă mai faci vreodatà asa ceva, îți rup urechile si ți le dau să le mânânci.
Mi-a fost dor de tine.
Tata.
Este sortit să se întâmple asa — răspunse. — Este soarta omului sa îndure boli si dureri si moarte înainte de a se pierde în neant. Dar stă în puterea si în alegerea lui sa dea dovadă de clement si de respect pentru onoare in întreaga sa comportare. Acesta este singurul drept care îi este acordat din clipa venirii pe lume, singura lumina călăuzitoare înainte de a trece în negurile unei nopti eterne.
Opt mii de tebani fura vânduți ca sclavi. Orașul lor milenar, nemurit de Homer si de Pindar, fu dărâmat piatra cu piatră, ras de pe fata pământului ca si cum nici n-ar fi existat vreodatã.
Îl priveau pe Alexandru, priveau culoarea schimbătoare a ochilor săi în licărirea slab a lămpilor si-i citeau în priviri o neliniste misterioasă, dorinta arzătoare a unei aventuri fără sfârsit, si-si dădeau seama, in acel moment, ca vor pleca forte curând, dar nu stiau dacă si când vor lua si calea întoarceril.
Mi s-a făcut foame. Ce ziceti sà mergem sa mâncăm niste potârnichi fripte la locanda lui Eupites?
— Da, da! - aprobară toti.
— Plătește Eumene! - strigà Hefestion.
— Da, da, pläteste Eumene! - repetarã si ceilalti, împreuna cu regele.
Ne vom desparti așadar si noi aici. Adio, rege al Occidentului, rege al soarelui roșu si al muntelui Atlas, rege al colonelor lui Hercule. Când ne vom revedea, va fi pentru a sărbători o nouă era pentru intreaga omenire. Dar, daca soarta sau invidia zeilor ne-ar împiedica, îmbrățisarea noastră sã fie mai puternica decât timpul si decât moartea, iar visul nostru sa poată lumina întotdeauna ca razele soarelui.
— Adio, rege al Orientului, rege al soarelui alb si al muntelui Paropamisus, stapân al Extremului Orient. Fie ca visul nostru sa poata lumina întotdeauna, oricare ar fi soarta care ne așteaptă.
Se îmbrățișara copleșiti de emotie, iar adierea vântului le amesteca suvitele de par din coamele lor leonine, în timp ce lacrimile li se amestecau asa cum li se amestecase sângele, intr-un ritual solemn si impresionant în prezenta cerului si a pamântului, in bâtaia vântului de munte.
Săriră, apoi, in sa si-si indemnarà bidivini. Regele molosilor catre Seară si Asfințit, regele macedonenilor câtre Dimineața si Auroră, si nici măcar zeii nu stiau in clipa aceea ce vitor li se aștepta pentru ca doar Destinul de nepătruns cunoaște cărarea si calea unor oameni atât de mari.