A review by epictetsocrate
Casa verde by Mario Vargas Llosa

3.0

Sergentul îşi aruncă o privire spre maica Patrocinio şi viespea e tot acolo. Barca se leagănă pe apele tulburi, printre două ziduri de copaci care răspândesc un abur fierbinte, lipicios. Ghemuiţi sub acoperământul din frunze de palmier, goi până la brâu, jandarmii dorm la căldura soarelui galben-verzui de amiază: capul Piciului zace peste pântecul Barosanului, Roşcovanul e lac de sudoare, Oacheşul sforăie cu gura căscată. O umbreluţă de ţânţari escortează barca, printre trupuri se mişcă fluturi, viespi, muşte grase. Motorul sforăie şi el, se îneacă, sforăie, şi pilotul Nieves ţine cârma cu stânga, cu dreapta fumează şi chipul lui, lucios, rămâne neclintit sub pălăria de pai. Pădurenii ăştia nu erau normali, de ce nu năduşeau ca toţi oamenii? Ţeapănă, maica Angélica stă la pupă, cu ochii închişi, faţa îi e îngrozitor de zbârcită, din când în când scoate vârful limbii, soarbe sudoarea de pe mustaţă şi scuipă. Sărmana băbuţă nu ţinea la o tăvăleală ca asta.