Scan barcode
A review by epictetsocrate
Călătorie de nuntă by Patrick Modiano, Elena‑Brândușa Steiciuc
3.0
Zilele de vară se vor întoarce, dar căldura nu va mai fi niciodată atât de apăsătoare, nici străzile atât de pustii cum erau la Milano, în marţea aceea. Era a doua zi după 15 august. Mi-am lăsat valiza la bagaje şi, când am ieşit din gară, am ezitat o clipă: nu se putea merge prin oraş pe soarele acela de plumb. Ora cinci seara. Patru ore de aşteptat trenul spre Paris. Trebuia să-mi găsesc un refugiu şi paşii m-au purtat la vreo câteva sute de metri dincolo de un bulevard ce trecea pe lângă gară, până la un hotel căruia îi zărisem faţada impunătoare.
Culoarele de marmură gălbuie te apărau de soare şi, în răcoarea şi semiîntunericul din bar, erai ca în fundul unui puţ. Azi, barul acesta îmi evocă un puţ, iar hotelul, un blockhaus gigantic, dar atunci mă mulţumeam să beau cu paiul un amestec de grenadină şi suc de portocale. Îl ascultam pe barman, al cărui chip mi s-a şters din minte. Vorbea cu un alt client şi nu prea pot descrie înfăţişarea şi hainele omului aceluia. Un singur lucru a rămas din el, în amintirea mea: felul în care îşi puncta conversaţia cu un „Ha” ce răsuna ca un lătrat funebru.
O femeie s-a sinucis într-o cameră a hotelului, cu două zile în urmă, pe 14 august. Barmanul povestea că au chemat o ambulanţă, dar asta n-a servit la nimic. O văzuse pe femeie după-amiază. Venise la bar. Era singură. După sinucidere, poliţia l-a interogat pe el, pe barman. N-a putut să le furnizeze multe detalii. O brunetă. Directorul hotelului s-a simţit oarecum uşurat, căci povestea a trecut neobservată datorită clientelei puţin numeroase în această perioadă a anului. A fost un mic anunţ, azi-dimineaţă, în Corriere. O franţuzoaică. Ce treabă avea la Milano în luna august? Amândoi s-au întors spre mine, ca şi cum aşteptau să le dau un răspuns. Apoi barmanul mi-a spus pe franţuzeşte:
— Nu trebuia să veniţi aici în luna august. La Milano totul e închis în luna august.
Celălalt a aprobat cu „Ha”-ul lui funebru. Şi amândoi m-au privit cu ochi plini de reproş, ca să simt că făcusem o stângăcie, o greşeală destul de gravă, eşuând la Milano în luna august.
— Puteţi verifica, mi-a spus barmanul. Nici un magazin deschis la Milano azi.
Am urcat în unul dintre taxiurile galbene ce staţionau în faţa hotelului. Şoferul, remarcând ezitarea mea de turist, mi-a propus să mă ducă în Piaţa Domului.
Culoarele de marmură gălbuie te apărau de soare şi, în răcoarea şi semiîntunericul din bar, erai ca în fundul unui puţ. Azi, barul acesta îmi evocă un puţ, iar hotelul, un blockhaus gigantic, dar atunci mă mulţumeam să beau cu paiul un amestec de grenadină şi suc de portocale. Îl ascultam pe barman, al cărui chip mi s-a şters din minte. Vorbea cu un alt client şi nu prea pot descrie înfăţişarea şi hainele omului aceluia. Un singur lucru a rămas din el, în amintirea mea: felul în care îşi puncta conversaţia cu un „Ha” ce răsuna ca un lătrat funebru.
O femeie s-a sinucis într-o cameră a hotelului, cu două zile în urmă, pe 14 august. Barmanul povestea că au chemat o ambulanţă, dar asta n-a servit la nimic. O văzuse pe femeie după-amiază. Venise la bar. Era singură. După sinucidere, poliţia l-a interogat pe el, pe barman. N-a putut să le furnizeze multe detalii. O brunetă. Directorul hotelului s-a simţit oarecum uşurat, căci povestea a trecut neobservată datorită clientelei puţin numeroase în această perioadă a anului. A fost un mic anunţ, azi-dimineaţă, în Corriere. O franţuzoaică. Ce treabă avea la Milano în luna august? Amândoi s-au întors spre mine, ca şi cum aşteptau să le dau un răspuns. Apoi barmanul mi-a spus pe franţuzeşte:
— Nu trebuia să veniţi aici în luna august. La Milano totul e închis în luna august.
Celălalt a aprobat cu „Ha”-ul lui funebru. Şi amândoi m-au privit cu ochi plini de reproş, ca să simt că făcusem o stângăcie, o greşeală destul de gravă, eşuând la Milano în luna august.
— Puteţi verifica, mi-a spus barmanul. Nici un magazin deschis la Milano azi.
Am urcat în unul dintre taxiurile galbene ce staţionau în faţa hotelului. Şoferul, remarcând ezitarea mea de turist, mi-a propus să mă ducă în Piaţa Domului.